miercuri, 19 decembrie 2012

paté de avocado





Iată o încercare reuşită de paté  care mi-a plăcut şi pe care îl repet cu mare plăcere. Ador cremele şi paté-urile căci le poţi mânca oricând fără să mă complic prea mult.
Avocado, alimentul minune, conţine vitaminele  A, B1, B2, B3, B6, C, E, PP, fosfor, fier, zinc, potasiu, cupru şi magneziu, fibre, acid pantotenic, o cantitate mare de acizi graşi nesaturaţi, uşor digerabili.
Nu trebuie să lipsească din alimentaţia unei persoane pentru toate calităţile sale, dar şi pentru gustul său atât de delicat şi fin. Eu consum cel puţin un fruct pe săptămână. Este foarte gustos dacă este lăsat să coacă foarte bine, Atunci când îl palpezi el trebuie să fie puţin moale, cu coaja puţin pistruiată. Când îl cumperi, de cele mai multe ori, este crud, el urmând a se coace la noi în cămară. Se pune într-o pungă de hârtie alături de un măr (opţional) şi se depozitează într-o încăpere uscată şi întunecoasă. Cam în 4-5 zile el este copt şi bun de consumat.


Ingrediente:
1 avocado copt bine
1 ceapă albă mijlocie
1 ardei gras galben  românesc (are culoarea mai pastelată)
4 linguri seminţe de floarea soarelui
1 lingură seminţe de susan
3 linguri seminţe de cânepă
sucul de la ½ lămâie

            Pentru ornat:
            2-3 măsline
            frunze de ceapă verde
 


Pune la înmuiat cu 2-3 ore înainte de preparare seminţele de floarea soarelui şi de susan.
Răstoarnă într-un blender la mixat ardeiul gras curăţat de cotor, seminţele de susan şi de floarea soarelui. După ce ai obţinut o pastă poţi să zdrobeşti avocado cu o spatulă  . Eu îl zdrobesc cu o rozetă  din plastic pentru piure. Incerc să folosesc cât mai puţin blenderul, dacă se poate.
Deci, zdrobeşte avocado până ce obţii o cremă fină ca un piure, şi amestecă bine cu celelalte ingrediente mixate la care mai adaugi suc de lămâie, ceapa tocată mărunt şi seminţele de cânepă. Ornează cu fâşii de măsline şi/ sau rondele de ceapă verde. 



 Ce să-ţi sun? A fost o adevărată încântare. Amestecul de seminţe a înlocuit uleiul căci avocado, untos si alunecos, s-a contopit cu restul până ce mi-a dăruit clipa de visare. Întotdeauna, bunule prieten, să-ţi aduci la masă visarea şi poezia căci ele vor fi ingredientele secrete din bucătăria ta.
Şi dacă ai avut încredere şi ai încercat această reţetă vei vedea ce diafan gust te încântă şi alintă. Plimbă în gură pasta asta pufoasă şi diafană, şi vei vedea că toată primăvara şi-a dat întâlnire în bucătăria ta. Parfum de verde proaspăt îţi umple nările avide de grădină şi, cu emoţii de adolescent, găseşti primăvara, firavă şi timidă că dă târcoale dorinţelor de verde, dorinţe de început de viaţă tumultoasă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu