Se afișează postările cu eticheta taitei de orez. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta taitei de orez. Afișați toate postările

joi, 22 ianuarie 2015

Regimul 7 Oshawa- ziua a cincia - TĂIŢEI DE OREZ

Am ajuns la a cincia zi, o zi obişnuită peste care am trecut destul de uşor pentru că am fost mai mult pe drumuri şi nu am avut timp de gândire la acest regim.
Dacă mă întrebi ce simt, dacă văd vreo diferenţă acum, pot spune că nu. Mă gândesc că diferenţele le simt cei grav bolnavi, cei care au  un regim alimentar pe bază de proteine animale, atunci da, diferenţele se simt şi sunt mari, dar eu, de  şase ani nu consum proteină animală, de patru ani consum în proporţie de 70-80% crud.
Oricum, asta nu înseamnă că trebuie să renunţi. Mergem mai departe până la final, şi abia atunci vom face bilanţul final.

Dimineaţa, fără excepţie, pe stomacul gol,1 cană apă de tărâţe , eu consum şi tărâţea, ajută la digestie. Şi după 1 oră 1 cană lapte de orez cu 1 felie turte făină de grâu integrală.

Prânzul a fost ceva mai întârziat, de aceea am apelat la o soluţie rapidă. Aveam în casă tăiţei din orez, făcuţi doar din făină de orez, apă şi sare. I-am fiert conform instrucţiunilor şi gata prânzul.

Seara doar 1-2 căni de apă de tărâţe de grâu, pentru că mâine este vieri şi prefer o zi doar cu apă de tărâţe de grâu, deci pun la macerat cam 3 litri de apă cu 12 linguri de tărâţe de grâu.

Şi, să nu uiţi, gimnastică zilnic, atât cât poţi, măcar mers ceva mai mult pe jos.
Hidratare zilnică, este obligatoriu să bei cel puţin 2-3 litri de lichide, ajută digestia, curăţă rinichii şi te scapă de riduri.

În concluzie, azi a fost o zi ca oricare alta, cu multă alergătură, agitată, şi am trecut repede peste ea. Acum trec în cea de-a doua jumătate a regimului. Îmi pare mai uşor de trecut dacă nu mă gândesc mereu ce mănânc, pentru că poate deveni, la un moment dat, obsesie, ce mă derutează, îmi face mai mult rău, iar aceasta poate duce un abandon.
Deci, înainte, mai sunt cinci zile!