duminică, 8 februarie 2015

Regimul 7 Oshawa- zilele 6 şi 10_ CLATITE DE OREZ_ CONCLUZII

Nu, nu am renunţat, asta este sigur, dar evenimentele din ultimul timp nu mi-au dat puţin timp de a vă spune cum au decurs următoarele 5 zile. S-au perindat nişte proiecte de viitor şi care nu erau în agendă şi  nu mi-au permis să vă scriu ce s-a întâmplat. Pregătesc ca, începând din 1 martie, să lansez câte un volum micuţ cu reţete raw şi vegane pe categorii, sfaturi şi informaţii.
Şi chiar dacă nu am avut timp să scriu, mi-am notat zilnic ce am făcut, testele de glicemie şi tensiune luate în fiecare zi, începând din a şasea zi.
Aşa cum am spus, monotonia acestui regim poate părea restrictiv, dar cu puţină imaginaţie, se pot crea multe reţete care să-ţi facă zilele regimului mai frumoase.

In aceste zile care au trecut, am apelat la orezul integral fiert, şi îl mâncam cu oarecare plăcere gândindu-mă la un pilaf minunat cu ciuperci şi alte legume.
In a şaptea zi am fiert arpacaş (grâu) pe care l-am consumat cu turte din grâu.

Dar, în fiecare zi, trebuie băut cel puţin 1 litru de apă de tărâţe de grâu. 
Am făcut şi o ciulama de hrişcă: 1 cană de hrişcă hidrată 12 ore ( din acea galbuie) şi fiartă 10  minute, la care se adaugă, după 10  minute de fiert, 1 lingură făină integrală de orez. Mai ţii 1-2 minute.

CLATITE DIN OREZ
 Dar, pentru diversificare, mi-au reuşit clătitele din orez pe care le poţi umple cu diferite fierturi: mei, hrişcă, orez, grâu. Eu am umplut cu ciulama de hrişcă.
Pentru a face 10 clătite cu diametrul de 20cm ai nevoie de 1 cană făină integrală de orez, apă plată sau de izvor, un praf de sare neiodată.
Mixează bine aceste ingrediente. Trebuie să-ţi rezulte un aluat destul de moale pentru că în perioada de aşteptare se mai îngroaşă. Trebuie să laşi la aşteptat cam o oră, după care le poţi frige într-o tigaie antiaderentă. Le coci la fel ca orice clătită, doar ca nu pui nici un pic de ulei în compoziţie sau în tigaie. De aceea, pentru a nu se lipi, este foarte importantă tigaia folosită şi să fie destul de încinsă atunci când pui aluatul la copt. Trebuie să ţii clătita la copt până se coace bine, şi, cu ajutorul unei spatule, să o desprinzi uşor dacă s-a lipit, apoi să o coci şi pe cealaltă parte.
În condiţii normale, în care poţi folosi uleiul, nu ar fi nici o problemă, dar în această situaţie, se poate lipi uşor. Mie mi-au reuşit toate, nu s-au lipit prea mult şi nu s-au rupt deloc.

CONCLUZII
Este destul de dificil să trag nişte concluzii generale pentru că acest regim se „simte” altfel de la persoană la persoană. Nu pot să-ţi spun decât care sunt concluziile mele personale, aşa cum am simţit eu acest regim timp de 4 ani. Da, patru ani, pentru că în fiecare an, la început de primăvară îl foloseam ca „ingredient” de curăţare.
Pot să-ţi spun că în fiecare an am simţit diferenţa efectului său.
Acum 4 ani eram doar vegetariană, consumam mâncare gătită, nu apelam niciodată la crudităţi. 
Când am început acest nou stil de viaţă corpul meu, deşi nu consumam carne de vreo trei ani, era destul de încărcat cu toxine din toate alimentele preparate de prin magazine.
În primul an în care am început să ţin regimul Oshawa de 10 zile a fost o adevărată surpriză, plăcută. Am slăbit  5 kg, dar ce era mult de apreciat a fost mentalul. Simţeam că toată curăţenia trupului s-a răsfrânt şi asupra mentalului. Eram mai veselă, eram mai optimistă şi cu mai mulă energie. Aşa a fost in primul şi al doilea an.
În al treilea an deja efectele au fost mult mai estompate şi au început dezamăgirile. Corpul meu trecuse deja prin perioadele de detoxifiere, perioade dificile, neplăcute, dar cu un real succes pentru că deja se vedeau rezultate uimitoare. Şi nu mă refer doar la slăbit, ci la tonusul mental şi cel al corpului care mi-au dat senzaţia de întinerire.
Nu am suferit de boli foarte grave care să mă oblige să încerc diferite regimuri care să mă ajute la însănătoşire, dar merg pe ideea ca prevenţia este cel mai bun tratament şi nu vreau să aştept o boală gravă care să macine corpul şi spiritul. În al treilea an de raw vegan food, regimul Oshawa nu mi-a oferit nimic, doar o uşoară dezamăgire şi poftă mai mare de legume şi fructe crude. Atunci am crezut că este doar o lipsă de imaginaţie şi de voinţă, deşi am reuşit să termin cu bine cele 10 zile de regim.
A mai trecut un an, şi, cum se apropie primăvara, am început regimul de 10 zile Oshawa. Ce s-a întâmplat în aceste 10 zile? Cred că am aşteptat prea multe de la acest regim după 4 ani de raw food….
Glicemia a rămas, invariabil, între 90-95, destul de mult, deşi în limite normale, tensiunea arterială normală, la fel ca în oricare zi. Am reuşit să slăbesc 2 kg, dar nu este o reuşită. Aceste kilograme le pot pune repede înapoi dacă mănânc seara târziu… Această repriză de regim nu simt să mă fi ajutat, aşa cum a făcut-o în anii trecuţi.
Deci, ca să concluzionez şi să nu te plictisesc, pot spune că aceste regim  este foarte bun, cu siguranţă ajută bolnavii care suferă de boli grave, dar aceştia sunt doar aceia care au o alimentaţie omnivoră, o alimentaţie vegetariană, dar cu alimentele preparate termic, şi acest fapt l-am observat la mine în primii doi ani de raw food. Dacă ai o alimentaţie bazată pe cel puţin 50% raw, atunci vei observa, cu siguranţă, o schimbare în bine, dar dacă vei consuma 70-80% alimente cu preparare termică până la cel mult 42°C, atunci acest regim poate deveni împovărător. Şi când spun împovărător, mă refer strict la actul de digestie care este îngreunat, de cele mai multe ori, din lipsă de fibre, chiar dacă ai în meniu, în fiecare zi, tărâţe şi apa de tărâţe de grâu, orezul integral. Mai poţi echilibra cu hrişca consumată crud şi doar hidratată, şi meiul la fel.
Dar, în acelaşi timp, nu se poate contesta faptul că acest regim este recomandat pentru echilibrarea celor două energii, yin şi yang, pentru că, un corp sănătos şi un spirit curat are anevoie de aceste două energii în egală măsură, echilibrul lor fiind armonia desăvârşită dintre om şi natură, om şi spirit, om şi el însuşi. Este destul de greu de obţinut acest echilibru, căci ar însemna să ţii un jurnal zilnic cu toate alimentele consumate şi să consumi în fiecare zi alimentele şi cantităţile necesare menţinerii acestui echilibru. Vezi aici un tabel cu alimente şi ce energie dominantă au
Dar, pe lângă dezamăgirile legate doar de digestie, acest regim este cu mult mai darnic decât ne putem închipui. Dacă ţi-ai propus să-l ţii doar pentru a slăbi, atunci mai să renunţi pentru că sunt altele mult mai eficiente. Ca să duci la bun sfârşit acest regim trebuie să încerci, măcar, să respecţi unele reguli zen, dar cea  mai importantă este aceea de a iubi toate fiinţele în aceeaşi măsură, fără discriminare, şi nu o poţi face dacă vei consuma carne. Consumul de carne este cea mai grea karmă, îţi încarcă spiritul cu multă energie neagră, şi nu poţi evolua spiritual dacă te amăgeşti consumând carne. Filosofia zen este atât de simplu de aplicat, dar atât de greu, în aceeaşi măsură, încât, doar un regim alimentar nu ajută aproape la nimic dacă nu mergem mai departe.
Concluzionând la sfârşit, eu una personal, nu cred că voi mai încerca să ţin acest regim decât în strictă concordanţă cu curăţarea spiritului, iar aceasta se poate face şi fără să consumi boluri întregi de orez. Curăţarea spiritului este, cu siguranţă, mult mai importantă, şi dacă se combină cu o curăţenie a corpului, atunci putem să sperăm la o evoluţie la care, fiecare om ar trebui să aspire.
Regimul Oshawa este mai mult decât curăţenia corpului, la care pot să apelez la alte metode mult mai soft, este mai degrabă, pentru mine, curăţenia spiritului, un exerciţiu de voinţă, o cale zen spre cunoaştere. Nu ştiu dacă voi mai continua să repet acest regim la început de primăvară aşa cum am făcut până acum, dar nu am să încerc să descurajez pe nimeni să nu încerce măcar un singur regim. Cu siguranţă, cei care nu au ţinut regimul vor avea nişte concluzii proprii, unii vor reuşi să ajungă în a zecea zi, alţii vor eşua, dar indiferent de ce vei face, vei vedea că acest regim te ajuta mult mai mult decât alte regimuri mai mult sau mai puţin restrictive. Acest regim te ajută să-ţi echilibrezi gândurile, sentimentele, dorinţele, în aceeaşi măsură cu echilibrarea celor două forţe, yin şi yang, fără de care, TOTUL în esenţă, nu ar exista. Gândeşte şi există zen!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu