Principiul Tao al revitalizării este un sistem fondat pe
anumite exerciţii mentale şi fizice care constituie ceea ce numim „exerciţii taoiste
interne”. Aceste exerciţii, care au puterea de a vindeca şi de a energiza organele
noastre interne sunt secretul tinereţii, al sănătăţii şi al imunităţii faţă de
boală. Binefacerile lor decurg din încetinirea organismului, din armonia, din
liniştea, precizia, simplitatea şi accentuarea a tot ceea ce este interior.
Exerciţiile
taoiste interne sunt exact contrariul exerciţiilor fizice convenţionale. Aceste
exerciţii convenţionale, ca fotbalul, gimnastica, artele marţiale, boxul,
halterofilia, etc. , ne permit poate să ne înfrumuseţăm corpul, dar acest lucru
este cel mai adesea realizat în detrimentul rezervelor de energie ale organelor
noastre interne, ceea ce ne face vulnerabili la tot felul de boli şi provoacă
îmbătrânirea prematură a organismului
nostru. Oboseala, stresul, efortul, durerea şi contorsiunile pe care le cer
exerciţiile fizice convenţionale tulbură funcţiile delicate ale organelor noastre interne. Şi
cum organele noastre interne sunt cele care asigură buna funcţionare a
proceselor de regenerare a organismului, luptând totodată împotriva
agenţilor susceptibili de a provoca
boala, orice perturbare a funcţiilor lor micşorează capacitatea organismului de
a înlocui celulele îmbătrânite şi uzate şi de a combate microbii şi viruşii. De
fapt, organele noastre interne fac ceea ce muşchii dezvoltaţi sunt incapabili
să facă: să protejeze organismul împotriva îmbătrânirii şi a bolilor.
Exerciţiile taoiste interne protejează, vindecă şi energizează organele
interne. Iar când acestea sunt sănătoase, corpul este în mod natural frumos.
Tradiţia
ne spune că exerciţiile taoiste interne au fost inventate de Împăratul Galben,
care a fost unul dintre fondatorii ştiinţei şi filozofiei vieţii şi a
longevităţii numite taoism. În limba chineză, principiul tao al revitalizării se
numeşte „ YANG SHENG SHU”. Termenul traduce realizarea unei lungi vieţi
sănătoase şi fericite cu ajutorul practicării exerciţiilor mentale şi fizice
care previn şi vindecă toate afecţiunile, inversează procesul de îmbătrânire şi
stimulează toate funcţiile organismului.
Există
numeroase versiuni ale principiului tao al revitalizării; fiecare dintre aceste
versiuni poartă un nume distinct şi foarte
descriptiv. Şi totuşi nici una dintre ele nu poartă un nume care să poată
traduce precis adevărata semnificaţie şi funcţia reală a principiului tao sl
revitalizării.
Există,
de exemplu, TAO-YIN al cărui nume descrie întrebuinţarea gândirii, a anumitor
instrumente şi a anumitor exerciţii fizice pentru a conduce circulaţia energiei
în organism şi a vindeca astfel orice afecţiune. Această versiune este foarte
populară în Japonia unde este numită DO-IN.
Forma
principiului tao al revitalizării populare în China se numeşte CHI-KUNG sau
NEI-KUNG . Termenul CHI- KUNG înseamnă „exerciţii respiratorii” sau „exerciţii
energizante”, în timp ce NEI-KUNG înseamnă „exerciţii interne”.
Atât în
China cât şi in Statele Unite s-au făcut cercetări asupra unor pacienţi care
sufereau de cancer în fază terminală. Aceşti pacienţi au participat la o
experienţă de tratare a cancerului cu ajutorul unor terapii CHI-KUNG. După 6
luni, circa 12% dintre pacienţi erau vindecaţi în timp ce 47% dădeau semne de
ameliorare, restul pacienţilor nu au înregistrat nici o ameliorare.
Cum se
explică aceste rezultate miraculoase?
Se spune
că prevenirea, care este una dintre ideile de bază ale principiului tao al
revitalizării, constituie una dintre cheile eficienţei exerciţiilor daoiste
interne: dacă nu apar tulburări minore ale sănătăţii, atunci nu vor apărea nici
tulburări grave şi astfel organismul nu va muri înainte de vreme. Scopul
principal al principiului tao al revitalizării este de a ajuta oamenii să-şi
prelungească viaţa.
Principiul
tao al revitalizării nu este un sport. El nu este conceput pentru a ne antrena într-o
competiţie oarecare şi a ne obliga să facem mişcări obositoare - ceea ce
provoacă în mod inevitabil stres sau tensiuni şi o pierdere de energie, adică
exact ceea ce ne scurtează viaţa. El nu este, în acelaşi timp, nici o formă de
artă marţială.
Deşi
mişcările din TAI-CHI CHUAN par foarte lente, ele fac totuşi să apară tensiuni,
pentru că TAI-CHI CHUAN era la origine o tehnică de luptă. Există totuşi un
aspect al TAI-CHI CHUAN care îl apropie de principiul tao al revitalizării:
unitatea dintre corp şi spirit. În fine, principiul tao al revitalizării nu
este yoga în sensul strict al termenului , pentru că el nu impune corpului o
serie de torsiuni, de poziţii şi mişcări de flexiune şi de întindere. El nu
este nici o formă de meditaţie pentru că formele de meditaţie cele mai
practicate îşi propun să facă „gol” în spirit, adică să-l „dezactiveze”. Nu ne putem
goli spiritul pentru că însuşi faptul de a-ţi propune s-o faci constituie o
activare a spiritului.
Principiul
tao al revitalizării pune accentul nu pe dezvoltarea externă, ci pe dezvoltarea
internă. La început, practicarea principiului tao al revitalizării este
puternic orientată spre mişcarea fizică; pe măsură ce se progresează, mişcarea
fizică este abandonată încetul cu încetul pentru a se realiza o concentrare
asupra mişcării interne. Aşa încât un practicant destul de avansat va putea
rămâne în imobilitate, dar va aborda de vitalitate şi va fi foarte activ
interior. Orice practică care nu se bazează pe dimensiunea internă a mişcării
nu este tao al revitalizării.
Întreaga
forţă a acestui principiu rezidă în marea sa flexibilitate. Orice persoană, oricare
i-ar fi vârsta, starea de sănătate sau boala de care suferă, poate executa
exerciţiile taoiste interne pe care le doreşte oriunde şi oricând, fără să aibă
nevoie de nici un accesoriu. Întrebuinţate în mod adecvat, tehnicile
principiului tao al revitalizării pot transforma procesul metabolic cel mai
fundamental, adică respiraţia, într-o terapie deosebit de eficientă. În plus,
faptul că suntem pe deplini conştienţi de starea noastră de spirit şi de
mişcarea corpului nostru constituie, de asemenea, o formă potenţială de
terapie.
Rezultatele
reconfortante pe care le putem obţine prin practicarea sinceră şi dezinteresată
a diferitelor exerciţii taoiste, sunt suficiente pentru a face să se nască în
noi un fel de fervoare care ar putea să ne transporte către alte medii de
înţelegere a lumii şi de dezvoltare spirituală.
Atunci când faceţi
exerciţii externe
Trebuie să faceţi exerciţii interne
Dar atunci când faceţi exerciţii interne
Vă puteţi permite să uitaţi exerciţiile externe.
TAO
Taoismul
este cea mai veche religie din lume. Fondatorul ei, Lao-Tseu (citeşte Lao Zi),
fără îndoială cel mai bine cunoscut şi cel mai important dintre înţelepţii taoişti,
a scris un tratat intitulat TAO-TE-KING care a constituit temelia pe care aveau
să sprijine cei opt stâlpi ai taoismului. Această lucrare este înainte de orice
un tratat de politică şi o reprezentare teoretică a taoismului, aşa cum poate
fi ea concepută de un spirit iluminat. Formularea aspectelor practice şi
funcţionale a fost lăsată pe seama altor înţelepţi, în special a Împăratului
Galben. În afară de filozofia şi doctrinele fundamentale ale taoismului,
bătrânii învăţaţi taoişti au instituit numeroase tehnici având ca scop să transforme şi să
imortalizeze corpul fizic. Astfel, au apărut în cele din urmă cei opt
stâlpi ai taoismului. Cei opt stâlpi ai taoismului, care sunt cele opt
ramuri ale gândirii şi ale practicii taoismului, sunt reprezentaţi de cele opt
trigrame ale PA-KU sau simbolul taoismului. Exerciţiile taoiste interne reprezintă
unul dintre stâlpii taoismului.
Înainte
de a începe să tratăm în detaliu exerciţiile taoiste interne, mi se pare
indicat să-ţi prezint lista celor opt stâlpi ai taoismului:
Tao al filozofiei
Tao al
filozofiei ne face să descoperim logica care subîntinde desfăşurarea vieţii
precum şi scopul destinului. El reprezintă o serie de linii directoare pe care
le putem întrebuinţa individual sau colectiv pentru a cunoaşte succesul şi a ne
înălţa spiritual. Bazat pe descoperirea spirituală a unor legi universale
ascunse, însă absolut manifeste şi fiabile, tao al filozofiei ne pune la
dispoziţie informaţii amănunţite despre metodele prin care putem conduce şi
stimula dezvoltarea socială în general şi bunăstarea noastră individuală.
Tao al revitalizării
Acest tao
face obiectul acestei pagini care are scopul de a expune într-un mod clar teoria
şi practica principiului tao al revitalizării.
Exerciţiile
taoiste interne orientează puterea noastră naturală de vindecare către anumite
glande şi organe interne, fapt care stimulează organismul, echilibrează nivelul
de energie şi înjumătăţeşte activitatea organelor interne, în scopul de a
vindeca şi mai ales de a preveni boala. Exerciţiile taoiste interne vizează
înainte de toate să favorizeze longevitatea.
Există
trei categorii de exerciţii taoiste interne.
Prima
categorie cuprinde exerciţiile concepute pentru a ne putea învăţa postura pe
care trebuie să o adoptăm pentru a ne aşeza, a ne întinde, a merge şi a munci,
astfel încât să favorizăm vindecarea. Aceste exerciţii sunt: cele cinci
exerciţii inspirate de animale, cele opt exerciţii direcţionale, cele
douăsprezece exerciţii pentru nervi, la care se adaugă exerciţiile de bază,
adică : exerciţiul cerbului, exerciţiul Cocorului şi exerciţiul Broaştei ţestoase.
Cea de a
doua categorie cuprinde exerciţiile de meditaţie pe meridiane şi exerciţiile de
contemplare taoistă. Artă de vindecare absolut extraordinară, meditaţia pe
meridiane este practicată în scopul de a regla, de a echilibra şi de a ridica
nivelul energiei al organismului. Meditând asupra canalelor de circulaţie
energetică din organism, care se numesc mai precis meridiane, putem să urmărim
energia care traversează şi să le repartizăm într-un mod mai echilibrat în
întregul nostru organism. Intelectul, corpul şi spiritul sunt atunci perfect
integrate şi noi ne simţim perfect învioraţi.
În timp
ce tehnicile de acupunctură şi de acupresiune- care s-au născut din meditaţia
pe meridiane- sunt utilizate pentru a veni în ajutorul celorlalţi, meditaţia pe
meridiane constituie o tehnică de autovindecare.
A treia
categorie de exerciţii de vindecare se bazează pe tehnici de respiraţie care
energizează organismul. Aceste tehnici
permit organismului să absoarbă energie prin punctele de acupunctură situate pe
meridianele care traversează corpul. Respiraţia energizantă constituie o etapă
vitală către autovindecare şi stabilirea unor legături indestructibile cu
energia care scaldă întregul univers.
Tao al alimentaţiei
echilibrate
În orice
regim alimentar, echilibrul dintre aciditate şi alcalinitate este foarte
important pentru că alimentele care au un pH echilibrat se alterează mult mai
încet, ceea ce înseamnă că cel ce le consumă poate profita de o cantitate
maximală de substanţe nutritive pe care ele le pot procura. Atunci când alimentele pe care le consumăm nu
au un pH echilibrat, ele se alterează imediat ce au pătruns în sistemul
digestiv astfel încât, în loc să profităm de substanţele nutritive cuprinse în
aceste alimente, organismul absoarbe otrăvurile produse prin alterare.
Tao al alimentelor
uitate
Ne place
foarte mult să fim satisfăcuţi şi mulţumiţi de alimentele pe care le mâncăm;
apreciem mult prezentarea, mirosul şi gustul mâncărurilor pe care le servim în
fiecare zi. Şi totuşi alimentele pe care le mâncăm nu ne procură suficiente
substanţe nutritive pentru a ne menţine starea bună de sănătate. Trebuie să le
adăugăm alimente mai puternice, cum ar fi plantele aromatice, care constituie
al doilea nivel al alimentaţiei, adică tao al alimentelor uitate.
Taoiştii
au studiat secole de-a rândul proprietăţile curative ale plantelor, devenind
astfel foarte iscusiţi în arta de a le folosi în modul cel mai eficient cu putinţă.
Plantele posedă numeroase proprietăţi pe care ştiinţa modernă nu le-a
descoperit încă. Deşi Dumnezeu a creat frunzele, ramurile, trunchiurile şi
rădăcinile pentru consumul nostru, cei mai mulţi dintre noi le excludem complet
din alimentaţia noastră. Taoiştii numesc aceste plante aromatice „alimente
uitate” pentru că ele au fost treptat eliminate din alimentaţia strămoşilor
noştri printr-un proces de selecţie. De-a lungul secolelor ele au fost complet
abandonate, fiind considerate ca puţin atrăgătoare datorită aspectului lor, a
mirosului sau a gustului lor. Atunci când omul a învăţat să-şi cultive hrana, el
a hotărât în mod natural să nu cultive decât alimentele plăcute simţurilor
sale. Dar, aşa cum spune dictonul, suntem ceea ce mâncăm! În consecinţă, dacă
vom consuma alimente mai puternice din punct de vedere nutritiv, vom deveni mai
puternici. Atunci când avem sângele saturat de substanţe nutritive provenite
din alimente „uitate”, microbii mor pur şi simplu de foame ceea ce are ca efect
purificarea şi curăţirea naturală a organismului. Proprietăţile de purificare şi curăţire care permit plantelor
aromatice să se conserve timp de ani de zile fără cel mai mic semn de putrezire
reprezintă pentru noi cele mai mari binefaceri pe care o alimentaţie bogată în
asemenea plante le poate oferi.
Tao al artei
vindecării
Ca şi tao
al revitalizării, tao al artei vindecării permite reglarea, echilibrarea şi
mărirea energiei vitale, este întrebuinţat pentru a-i vindeca pe alţii.
Tao al
artei vindecării, numit şi TUI-NA, este o tehnică de masaj care permite să
urmărim meridianele (sau circuite de circulaţie energetică) în organismul
nostru pentru a ne regla funcţiile vitale. Servindu-ne de cele şaisprezece
manevre diferite ale masajului TUI-NA, putem să punem la locul lui orice organ
intern care ar fi putut să se deplaseze. Şi pentru a completa aceste tehnici
concepute pentru a acţiona asupra diferitelor părţi ale corpului nostru, putem
recurge la anumite mediumuri adecvate, care sunt de fapt cele cinci elemente
fundamentale: pământul, metalul, apa, lemnul şi focul. Acele de acupunctură
întrebuinţate pentru a canaliza energia în organism şi beţişoarele de pelin
arse, în contact cu pielea sunt cele două mediumuri de metal şi foc cunoscute
în Occident. Acupunctura şi arderea beţişoarelor de pelin sunt două metode
derivate din principiile şi metodele TAI-NA.
Tao al înţelepciunii
sexuale
Taoismul
a fost prima filozofie care a ţinut pe deplin cont de sexualitate şi care a
făcut din energia sexuală un element de transformare personală. Sexologia
taoistă îşi învaţă adepţii cum să profite de plăcerea sexuală fără să se epuizeze;
ea le explică cum să-şi întărească organele sexuale, cum să-şi întrebuinţeze
energia sexuală pentru a vindeca afecţiuni specifice şi pentru a dezvolta o legătură
afectivă mai strânsă.
Tao al perfectei
stăpâniri de sine
Tao al
perfectei stăpâniri de sine ne furnizează instrumentele de care avem nevoie
pentru a învăţa să ne cunoaştem mai bine şi să-i cunoaştem mai bine pe
ceilalţi, pentru a adapta energiile care ne înconjoară la natura şi la scopul
nostru şi, în sfârşit, pentru a deveni stăpâni pe noi înşine. Vechii taoişti au
elaborat o serie de metode vizând reducerea stresului:
- studiul figurii unei persoane poate dezvălui capacităţile ei prezente, atitudinile ei, trăsăturile ei personale şi starea de sănătate. De exemplu, previziunea instinctivă a unor evenimente viitoare se poate citi în 108 puncte ale feţei, care formează pentru orice iniţiat un sistem de avertizare uşor de recunoscut.
- sistemul amprentelor digitale dezvăluie trăsăturile ereditare ale personalităţii unui individ, precum şi anumite indicii asupra stării lui de sănătate. Amprentele digitale constituie în acelaşi timp trasee variabile ale dezvoltării naturale a potenţialului personal şi profesional al acestei persoane, care îi semnalează pericolele pe care le prezintă slăbiciunile sale ereditare şi pe care ea trebuie să le recunoască pentru a putea să le învingă.
- numerologia taoistă dă informaţii unei persoane asupra situaţiei sale şi asupra „modelului” care îi caracterizează viaţa
- sistemul astrologic al stelei Nordului, care constituie un sistem mai complet şi mai ştiinţific decât astrologia occidentală, permite unei persoane să-şi cunoască destinul şi viitorul financiar; el îi dezvăluie, de asemenea, calităţile fizice, mentale şi spirituale ale soţului/ soţiei şi ale copiilor, precum şi toate celelalte aspecte ale vieţii sale.
Tao al succesului
Tao al
succesului dezvăluie mecanismele precise care guvernează evenimentele cele mai
importante ale vieţii precum şi forţele care modelează toate evenimentele. Tao
al succesului reflectă marea putere a înţelepciunii taoiste şi care se împarte în trei părţi:
- studiul simbolurilor şi al semnelor care reprezintă nesfârşitele schimbări care se produc în întregul univers. Aceste fenomene sunt guvernate de legi exacte definite de fizică, chimie, biologie, geometrie, algebră, precum şi diverse alte ramuri ale matematicii
- tao al schimbării, adică studiul filozofiei sociale şi al psihologiei tranzacţionale, aşa cum este reprezentat de cele şaizeci şi patru de hexagrame. Fiecare hexagramă este formată din şase linii care reprezintă toate o etapă în dezvoltarea unor tranzacţii individuale sau colective.
- practica previziunii evenimentelor, cunoscută sub numele de sistemul YI-KING al spaţiului şi al timpului, se bazează pe principiul ciclului, adică că tot ce s-a produs deja se va produce din nou şi că tot ce se va produce s-a produs deja într-un mod orecare.
Cei opt
stâlpi ai taoismului acoperă toate aspectele existenţei noastre cotidiene. Ei
au fost astfel concepuţi încât să satisfacă integral nevoile fizice
fundamentale într-un mod care să ne permită să ne realizăm întregul nostru
potenţial ca fiinţe umane şi să învingem, în consecinţă, aspectul degenerativ
al timpului, ca să trăim cu Tao, adică cu Dumnezeu.
sursa:
DR. STEPHEN T. CHANG_ SISTEMUL COMPLET DE AUTOVINDECARE
sursa:
DR. STEPHEN T. CHANG_ SISTEMUL COMPLET DE AUTOVINDECARE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu