joi, 22 ianuarie 2015

Regimul 7 Oshawa- ziua a cincia - TĂIŢEI DE OREZ

Am ajuns la a cincia zi, o zi obişnuită peste care am trecut destul de uşor pentru că am fost mai mult pe drumuri şi nu am avut timp de gândire la acest regim.
Dacă mă întrebi ce simt, dacă văd vreo diferenţă acum, pot spune că nu. Mă gândesc că diferenţele le simt cei grav bolnavi, cei care au  un regim alimentar pe bază de proteine animale, atunci da, diferenţele se simt şi sunt mari, dar eu, de  şase ani nu consum proteină animală, de patru ani consum în proporţie de 70-80% crud.
Oricum, asta nu înseamnă că trebuie să renunţi. Mergem mai departe până la final, şi abia atunci vom face bilanţul final.

Dimineaţa, fără excepţie, pe stomacul gol,1 cană apă de tărâţe , eu consum şi tărâţea, ajută la digestie. Şi după 1 oră 1 cană lapte de orez cu 1 felie turte făină de grâu integrală.

Prânzul a fost ceva mai întârziat, de aceea am apelat la o soluţie rapidă. Aveam în casă tăiţei din orez, făcuţi doar din făină de orez, apă şi sare. I-am fiert conform instrucţiunilor şi gata prânzul.

Seara doar 1-2 căni de apă de tărâţe de grâu, pentru că mâine este vieri şi prefer o zi doar cu apă de tărâţe de grâu, deci pun la macerat cam 3 litri de apă cu 12 linguri de tărâţe de grâu.

Şi, să nu uiţi, gimnastică zilnic, atât cât poţi, măcar mers ceva mai mult pe jos.
Hidratare zilnică, este obligatoriu să bei cel puţin 2-3 litri de lichide, ajută digestia, curăţă rinichii şi te scapă de riduri.

În concluzie, azi a fost o zi ca oricare alta, cu multă alergătură, agitată, şi am trecut repede peste ea. Acum trec în cea de-a doua jumătate a regimului. Îmi pare mai uşor de trecut dacă nu mă gândesc mereu ce mănânc, pentru că poate deveni, la un moment dat, obsesie, ce mă derutează, îmi face mai mult rău, iar aceasta poate duce un abandon.
Deci, înainte, mai sunt cinci zile!


10 comentarii:

  1. Multumim ! Insa despre taiteii din orez ne puteti spine mai multe ? Reteta...cantitatile Mi-sa recomandat sa evit glutenul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Taiteii acestia i-am cumparat de la un magazin. Contine faiana de orez, apa si sare (iodata!). Ideea de a face taitei din faina de orez mi-a venit azi, cand am facut niste clatite foarte bune. Aluatul s-a legat foarte bine, deci se pot face si taitei. Cred ca reteta este identica cu cea de grau, nu stiu sigur, dar, cu siguranta, in viitorul apropiat voi incerca sa fac taitei si am sa scriu, daca-mi reusesc.

      Ștergere
    2. Buna, dar ce s-a intamplat dupa ziua a 5-a? Asteptam cu nerabdare continuarea. Ai renuntat?

      Ștergere
  2. Bună! Ați reușit cele 10 zile? Sunteți ok? Mă pregătesc și eu de mâine, inspirată de dv, însă mă întîntrebam cum a fost la dv 10 zile?

    RăspundețiȘtergere
  3. Bună! Ați reușit să țineți 10 zile? Ma pregătesc și eu de mâine, însă mă intrebam cum a fost experiențea.dv până la final...

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu, nu am renuntat, dar evenimentele care s-au succedat nu mi-au dat nici un pic de timp sa mai scriu, dar acum am sa scriu despre ultimele 5 zile, si concluziile la care am ajuns, acesta fiind al patrulea an an in care experimentez acest regim.Azi voi posta concluziile.
    O zi buna tuturor!

    RăspundețiȘtergere
  5. Buna! Astazi am inceput si eu Oshawa 7. Tare am nevoie de un detox fizic (desi sunt vegana si foarte atenta la ce mananc de peste un an, am scapat ingrozitor in dulciuri in ultima saptamana in urma unor vesti care m-au destabilizat), dar mai ales de echilibru mental. Am tot cautat o informatie si desi observ ca ai tinut dieta la inceputul anului, sper ca vei rasp msg meu. Cuscus si bulgur se pot consuma? Integrale. Multumesc si wish me luck :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Scuze de intarziere!
      Stiu ca am scris undeva despre parerea mea referitoare la grau. Eu il ocoloesc pe cat pot datorita glutenului. Deci, parerea mea este sa eviti pe cat poti bulgurul. Cus- cus-ul nu stiu exact cum este procesat, dar cred ca are si alte ingrediente in afara de faina integrala, apa si sare.
      Iti urez succes, dar este bine sa citesti si concluziile mele dupa cele 10 zile.
      Corpul se "curata" de toate toxinele, inclusiv de "toxina mortii" aflata in carne, abia dupa un ciclu de 7 ani. Abia atunci corpul, si, implicit spiritul. este curat, sau asa ar trebui.
      oricum, mult succes, si atentie la stres.... el poate fi un dusman mult mai mare decat o tava de prajituri!

      Ștergere