duminică, 23 septembrie 2012

raw vegan pentru că aşa simt








Nu, nu este o poză cu reclame la diete minune de slăbire, este chiar fotografia mea şi cu singurii pantaloni ce-mi veneau acum un an.  Eu, după un an de raw vegan. Nu ai să vezi fotografii cu „înainte” şi „după”. Sunt agasante, stresante şi chiar, oarecum, neplăcute, dar vreau totuşi să subliniez că s-a produs o mare schimbare în viaţa mea, iar un aspect ce poate fi arătat este cel din poză. Dacă vrei, poţi citi impresiile, trăirile şi sentimentele mele la început de drum acolo unde am scris prima oara: SuntSanatos.ro

Deci povestioara mea de începuturi o gasesti aici, dar de atunci a trecut mai bine de jumătate de an şi s-au întâmplat multe în viaţa mea. Puţin, mult? Depinde cum priveşti lucrurile. Puţin pentru un început de drum, mult pentru că am învăţat câte ceva, am citit, am simţit şi trăit altfel.



Cred că în era digitală şi abstractă în care trăiesc, simţurile sunt un dar de preţ căci doar ele îmi dau certitudinea că trăiesc.  Şi nu exagerez când afirm acest fapt.  Deşi vegană de vreo 4 ani, abia acum un an am constatat că sănătatea nu se află în cratiţa aburindă ci în coşul cu fructe şi legume ce zăceau pe masă fără să-l bag în seamă.
Atunci când am hotărât schimbarea din viaţa mea, nu a fost ceva serios. Stau acum şi mă gândesc sincer la cele simţite şi gândite în acea zi de vineri. Îmi doream cu disperare să slăbesc, şi, pentru început am conceput acea hotărâre ca pe o dietă de slăbire cu mici şanse de reuşită. Mici şanse de reuşită spun căci îmi venea greu să cred că voi reuşi să mănânc numai fructe şi legume crude mai mult de o săptămână. Citeam blogurile raw şi mă cuprindea o agitaţie pe care nici acum nu mi-o pot explica prea clar. Trebuie să înţelegi că până în acea zi de vineri, salatele erau foarte rare pe masa mea, fructele se stricau în coşuri, iar legumele nu cunoşteau decât drumul cratiţelor.
Dar, parcă inconştient, m-am abandonat în verde, m-am scufundat moleşită şi somnolentă, am privit cu drag plăcerea aceea dulce ce mă cuprindea. Începea să-mi pulseze viaţa prin fiinţa mea şi abia atunci am simţit că trăiesc.




Ei bine, în acea zi de vineri am hotărât o schimbare în viaţa mea, dar cu inima îndoită de reuşită. Ce să-ţi spun, că a trecut mai bine de un an şi încă descopăr noi şi noi plăceri culinare raw? Că pe zi ce trece corpul şi mentalul îmi destăinuie tot universul clipelor trăite şi cele ce vor veni, că sunt alt om, şi dacă doresc, pot să ating stelele, clipe perpetui de veşnicie? Dureri ale corpului ce-mi arătau greşelile trăite au dispărut lăsându-mi corpul uşor şi mai tânăr decât cu mulţi ani în urmă. Ce-ţi trebuie mai mult de atât? Iubire?! Vine singură, te asigur, căci, odată dat tot balastul jos, şi spiritul este descătuşat de răutăţi, orgolii şi angoase, şi abia atunci te vei găsi, aşa cum trebuie să fii: liber de prejudecăţi, răutăţi şi orgolii nejustificate.



Dar mai bine să-ţi povestesc despre primele impresii.
Da, prima aventură a fost întâlnirea cu ciupercile champignon. Nu prea eram fan căci nu-mi plăceau fierte, le simţeam terne, fără gust, moarte. Prima atingere a fost o reţetă pe care o repet de multe ori cu plăcere: ciuperci umplute cu morcovi.

A fost revelaţia şi încântarea care mi-a schimbat definitiv ideea despre alimentaţia crudă. Atunci am făcut cunoştinţă cu textura crudă, soft şi prietenoasă a crudităţilor. Atunci m-am îndrăgostit de raw şi acum am ajuns s-o iubesc definitiv. Atunci am ştiut că nu este doar o aventură ci, mai degrabă, ceva permanent şi stabil.

Dacă primele reţete au fost salate simple care, de obicei, erau premergătoare mâncărurilor gătite, încetul cu încetul, am început să fac fel de fel de descoperiri şi combinaţii care m-au cucerit. 

Apoi am descoperit dovlecelul, moale, soft, dulce şi zemos.


Nu am crezut că voi iubi tocmai acele alimente care nu-mi plăceau gătite la foc. Acum am descoperit adevărate comori verzi şi parcă rămân cu regretul de fi pierdut atât de mult timp până la descoperirea lor.




Schimbări în viaţa mea? Da, chiar din primele zile. Poate că aici a lucrat şi mentalul, dar, ca să fiu sinceră, totul a venit de la sine, fără complicaţii, fără să mă simt constrânsă, acest lucru m-ar fi alungat din viaţa raw definitiv, căci orice constrângere simţită duce la un eşec lamentabil şi iremediabil.  Am început să mă simt mai uşoară, poate prin simplul fapt că începusem să slăbesc, să arunc încetul cu încetul tot balastul acumulat de-a lungul anilor.  Când am văzut că primele 6kg au dispărut în aproape o lună am simţit că acesta era drumul meu. Spun aceasta pentru că, ani la rând, am încercat fel de fel de diete, care mai de care mai sofisticate şi cu nume exotice, diete care îmi constrângea, în primul rând, modul de gândire şi acţiune. Toate au sfârşit cu câteva kilograme în plus, în detrimentul meu.
Şi acum, doar după un an de raw am slăbit 25kg şi drumul nu este sfârşit. Trebuie să-ţi spun că sunt multe transformări în bine ce le-am parcurs în aceste luni; de remarcat este pielea, care, odată cu slăbitul nu s-a lăsat, ba şi-a căpătat elasticitatea şi multe riduri au dispărut. Este mai fină, mai fermă şi acest fapt mi-a dat mai multă încredere. Deşi a trecut un an nu mă simt mai bătrână cu un an ci mai tânără cu 10.

Vreau să subliniez că, deşi la început mi-am dorit doar să slăbesc, odată cu trecerea timpului, am simţit şi alte schimbări în viaţa mea. Am devenit mai calmă, mai împăciuitoare, am început să-mi descopăr spiritul închis şi încorsetat în obiceiuri obsedante. Micile, dar neplăcutele afecţiuni care mă tot agasau au început să dispară, dând locul unei bune dispoziţii de care nu ştiu să fi avut parte.  Am avut norocul şi de prieteni buni pe facebook de la care am învăţat, am ascultat, am citit şi practicat. Le mulţumesc.




Să nu crezi că vei găsi elixirul fericirii şi a unei sănătăţi depline dacă nu încerci să te schimbi ca structură, căci nu doar alimentaţia este esenţa fericirii şi a sănătăţii. TU eşti totul, fericirea şi sănătatea, trebuie doar să te descoperi şi să-ţi dăruieşti ceea ce ai nevoie. Caută şi sigur vei găsi. Eu am găsit, cel puţin aşa simt acum, şi cu siguranţă nu mă voi întoarce la ceea ce am fost cândva, la ceea ce am simţit cândva. Nu am regrete şi nu privesc în urmă căci doresc să merg mai departe, indiferent de calea pe care o voi alege, poate, la un moment dat. Am greşit foarte mult până acum: întotdeauna mă consideram mai bătrână pentru simplul fapt că mă uitam înapoi. Ei bine, acum mă simt mai tânără pentru simplul fapt că privesc înainte. Aici cred că este cheia pe care abia acum am găsit-o. Nu regret nimic din ce am înfăptuit şi trăit căci toate acestea însumate sunt experienţele care, în final, m-au adus aici unde sunt acum şi poate că mă vor duce pe un drum ales de mine cu mult timp înainte.

Şi dacă este să privesc în urmă, o fac doar retrospectiv, şi doar pentru un an în urmă. Este perioada care mi-a dăruit clipe de alint şi noi descoperiri la care nici măcar nu visam.

Nu vreau să-ţi dau sfaturi căci nu deţin decât adevărul meu, dar care m-a definit în mod diferit faţă de acea persoană care am fost nu demult. Vreau doar să-ţi spun că cele trăite şi simţite de mine îţi  vor arăta o cale pe care, dacă aşa simţi, poate o vei alege şi tu. Îţi povestesc pentru că, dacă la început totul a fost o glumă, acum este stilul meu de viaţă.




Priveşte cu încredere verdele din jurul tău şi vei constata că te relaxează, te învăluieşte cu duioşie şi dragoste. Iubeşte fructele şi legumele căci ele îţi vor dărui clipa de sănătate, clipă perpetuă ce se revarsă în cicluri repetate de iubiri. Ele sunt darul Divinităţii, sunt însăşi esenţa vieţii.

Schimbarea din viaţa mea mi-a umplut cu prisosinţă încrederea în mine, încredere pierdută printre kilogramele în plus, balast inutil şi greoi, mi-a adus clipa când am făcut cunoştinţă cu propria-mi fiinţă şi mi-a dăruit un drum în viaţă.

Nu am acceptat jumătăţile de măsură pentru că niciodată nu am iubit ceva mărunţit şi ciopârţit. Am fost de principiul „totul sau nimic”, şi bine am făcut, căci altfel nu aş fi ajuns aici ci aş fi rămas prinsă între dorinţe şi pofte, m-aş fi uitat în urmă mereu pe sub coada ochiului.

Şi dacă abia acum sunt la început de drum, şi dacă abia acum am descoperit gusturi şi parfumuri noi, şi dacă abia acum mă văd, mă simt, trăiesc, este doar consecinţa alegerii mele, alegere care cuprinde şi stilul raw vegan, şi asta pentru simplul fapt pentru că aşa simt.  Sunt raw vegan pentru că aşa simt.


25 de comentarii:

  1. FELICITARI !
    Mai am o prietena raw sper ca va veni si
    momentul meu de raw!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna mea prietena Mandala,
      Cand vei simti asta sigur se va implini, sigur va veni momentul. Alegerea iti apartine.

      Ștergere
  2. Ce frumos ai povestit draga mea! Mai mare dragul sa citesti si sa sorbi fiecare cuvintel scris de tine. Nu cred ca are rost sa spun ca simt exact la fel ca si tine. Hrana vie este solutia la toate problemele din lume. Asa simt si eu cu toata faptura mea. Asta incerc sa transmit si sa spun tuturor ce au urechi sa auda.
    Te imbratisez taaaare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Corina,
      Eu nu uit ca tu ai fost scanteia care mi-a luminat drumul, tu cu stilul tau vulcanic, plin de viata, cu dragoste si inocent. Pentru aceasta eu iti multumesc si sunt sigura ca sunt multi care privesc catre tine cu incredere.
      Nu poti trai ceva cu adevarat daca nu simti. Sunt un om al simturilor, deci traiesc.
      Te pup cu mult drag.

      Ștergere
  3. Buna mea prietena Mandala,
    Cand vei simti asta sigur se va implini, sigur va veni momentul. Alegerea iti apartine.

    RăspundețiȘtergere
  4. Felicitari ! Ma bucur cand aflu de oameni care au slabit si s-au insanatosit pe o cale naturala, fara sa-si pedepseasca organismul. Daca suntem buni cu corpul nostru si el este bun cu noi.
    Iti doresc o zi minunata.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca ar trebui mai multa lume sa afle ca este o binecuvantare sa te porti cu dragoste pentru propriul corp. Se poate slabi si obtine sanatatea implicit, fara sa-ti schingiuiesti corpul cu pastile, diete chinuitoare si pe deasupra cu riscul de a te imbolnavi iremediabil.

      Ștergere
  5. Mi-a mers la inima, iti multumesc din tot sufletul si te imbratisez cu drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mimi, eu iti multumesc pentru ca am avut foarte multe de invatat de la tine, esti o buna prietena si acest lucru ma bucura nespus.
      Cu foarte mult drag.

      Ștergere
  6. Răspunsuri
    1. Mult, mult succes Monica.
      Te asigur ca atunci cand iti doresti ceva vei invinge si ti se va indeplini dorinta.

      Ștergere
  7. WOW Gratiela!!! Abia acum am citit articolul! Felicitari !!! Ma bucur pt tine , esti o femeie cu suflet tare bun!!! se simte bunatate ,daruire , puritate in aceasta postare si nu numai! Te sarut si te imbratisez , chiar daca numai virtual! Sa fii iubita , Gratiela!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Daniela. Nu stiu daca sunt o persoana buna, dar sincera sa fiu, ma straduiesc, dar cu siguranta NICIODATA nu am dorit raul cuiva pentru iubesc pe toata lumea, asa cum este ea.
      Si eu te imbratisez cu mult drag Daniela.

      Ștergere
  8. e minunata povestea ta ! si ai mare dreptate, experientele ''verzi'' le ai atata timp doresti sa cunosti mai mult si mai mult!
    felicitari!
    carmen

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult Carmen. Doresc la toata lumea "experiente verzi" caci ele inseamna sanatate si fericire.

      Ștergere
  9. Felicitari, esti de admirat, eu una sunt vegetariana de 12 ani, si tot cochetez cu raw vegan-ismul, dar inca nu am renuntat la tot, ma pregatesc incet, mi-am luat si deshidrator, si mananc si mugurasi, si suc de fructe si legume, dar si iubita mea mamaliga, sau o fasole batuta. cum te-ai adaptat la acest capitol? ai reusit sa faci mamaliga raw?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Trebuie sa recunosc ca totul a fost la mine ceva firesc si fara efort.
      Totusi, la cateva luni mai consum niste naut fiert, supa de linte rosie dreasa cu crema de caju. Deci, din cand in cand mai consum cate ceva fiert (niciodata prajit!). In rest consum raw pentru ca asa imi place, imi place foarte mult. Consider ca raw fooud trebuie sa fie o placere si nu un regim. Deci, atunci cand va veni timpul, daca va veni, cu siguranta totul va decurge ca ceva firesc, ai sa vezi. Nu te grabi caci timpul acela va veni, daca trebuie.

      Ștergere
  10. Felicitari !
    Pentru o sanatate maxima va recomand si practicarea celor 5 Ritualuri ! Amanunte aici:
    https://www.youtube.com/watch?v=XGcRh5eBfIo

    http://www.terapii.net/2013/03/cele-cinci-ritualuri-tibetane-impotriva.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult. Am intrat pe site si este intersant. Chiar am sa aprofundez cele scrise acolo. Stiam ca numai alimentatia nu este de ajuns, iar cele prezentate sunt utile.
      Inca odata, multumesc!

      Ștergere
  11. Foarte frumos. Poti sa ne dai un exemplu despre cum arata meniul tau zilnic? Sau cum a arata la inceput?

    RăspundețiȘtergere
  12. Nu am facut prea multe modificari in stilul meu de viata, dar asta este o cu totul alta poveste. Iata o zi obisnuita:
    - DIMINEATA:
    scularea, toaleta... etc
    rasnesc 1 lingura cu varf de seminte de in si le amestec cu 1 lingura de tarate de psyllium pe care le beau cu 2 cani de apa
    15 minute reflexoterapie (de intretinere): sistemul urinar (vezica, rinichi canal

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bloggerul face figuri: continuare:
      + tiroida+stomac/pancreas/duoden
      Ceaiul nelipsit de dimineata: talpa gastei+menta+rostopasca+galbenele+ fructe de paducel si macese (toate culese de mine vara).
      Cat sta ceaiul la infuzat, 15 minute gimnastica tae bo basic, apoi sorbitul cu placere a ceaiului.
      Pe la ora 11-11,30: 1 banana , lapte de susan, biscuiti raw. Mai fac si unele schimbari in meniu, cum ar fi: suc de fructe /smoothie + praf de spirulina sau late verdeturi (iarba de orz, etc).
      PRANZUL meu este cam tarziu, pe la 16, dar este masa principala a zilei. Consum un singur fel de mancare, cum ar fi: supe raw, pateuri, salate. Le consum cu painici raw sau cu paine coapta din faina de grau integral facuta de mine. Rareori consum gatit: supa de linte rosie, salata de naut, fasole, bob. Iarna ador salatele din varza murata cu piper si seminte de canepa decorticata.
      SEARA, dar nu mai tarziu de ora 20: ceea ce nu ar trebui sa fac, la acest capitol trebuie sa mai lucrez: consum fructe, dar am inceout sa aleg fructele mai putin dulci, in special citricele.
      Cam atat. Vreau sa spun ca nu mi-am limitat niciodata portiile. Cand imi este foame, mananc si 4 banane odata.
      Nu mai cumpar nimic din magazine, cu exceptia legumelor, fructelor proaspete si a semitelor/nucilor.

      Ștergere
  13. Felicitari.
    M-ati convins cu acest articol minunat !
    Se poate sa imi spuneti reteta de biscuiti raw. Incerc sa trec pe vegan, si tot caut retete simple si usor de preparat :)
    Multumesc anticipat

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest stil de viata mi-a oferit cele mai multe satisfactii si sanatate.

      nu am postat decat 2 retele de biscuiti dulci:

      http://dorinte-verzi.blogspot.ro/2013/03/biscuiti-cu-portocale-raw-vegan.html

      http://dorinte-verzi.blogspot.ro/2012/10/raw-vegan-biscuiti-dulci-de-mic-dejun.html

      Pentru crochete gasesti la sectiunea crochete din pagina "retete raw vegan"

      Mult succes!

      Ștergere