vineri, 13 iulie 2012

raw vegan_sorbet din zmeura si afine



Am hotărât:  în vara aceasta sorbetul va fi desertul în trend la mine acasă. Răcoritor, diafan şi tentant, sorbetul îmi încântă familia, ne dăruieşte frânturi din viaţa fructelor, iar noi, parcă mai fericiţi cu o clipă, ne alintăm cu aceste delicatese.
Am să-ţi povestesc despre o nouă reţetă, care, de această dată, a ieşit minunat.
Fructele de pădure vor fi mereu în fruntea preferinţelor mele, sunt parfumate, delicate şi pline de mister.
Aşa că am fost la cules (în grădină!) şi am pregătit un minunat sorbet. .

Ingrediente:
300 afine
500 gr. zmeură
3 banane
50 gr. nuci măcinate
5-6 curmale hidratate


Preparare:
Un ingredient de nelipsit la sorbeturi reuşite sunt bananele. Am constatat că ele au consistenţa asemănătoare cu untul sau frişca. Prin urmare eu le folosesc atât la îngheţată cât şi la sorbet. Metoda pe care am să  ţi-o explic este desăvârşită şi mă bucur că pot să ţi-o împărtăşesc şi ţie. Pentru că sorbetul este dietetic, vegan,  raw, şi foarte sănătos, este foarte important ca, după congelare, să nu facă acele ace de gheaţă, inestetice, dar şi neplăcute.



Curăţă afinele, spală-le în jet de apă rece şi le aşează în congelator până a doua zi. Tot cu o zi înainte pregăteşte şi zmeura. O speli şi pe aceasta rapid în jet de apă rece şi o congelezi.
A doua zi pregăteşti sorbetul.
Pentru început pune într-un blender afinele şi zmeura congelate. Ai grijă, blenderul trebuie să fie cu motor puternic (trebuie să vezi în cartea sa dacă macină gheaţa). Mixează bine , adaugă şi curmalele hidratate. Dacă se mixează greu, adaugă puţin câte puţin din apa în care s-au hidratat curmalele. Curăţă de coajă bananele şi le adaugă în blender tăiate felii împreună cu nucile măcinate.

Trebuie să ştii că trebuie să rezulte o cremă groasă şi „untoasă”. Mixează bine totul câteva minute, chiar dacă  totul este pasat foarte bine. Eu mixez cu pauze pentru a nu se înfierbânta cuţitul belenderului. Mixez un minut fac pauza altul şi tot aşa pâna obţin 4-5 minute de mixare. Vei observa că totul se transformă într-o spumă. Aşează crema în boluri pentru congelator şi lasă câteva ore până ce se congelează foarte bine. Ai să vezi că, atunci când doreşti să serveşti nu mai trebuie să faci nici un alt artificiu ca să scapi de ace de gheaţă, şi asta pentru că ele nu există. Dacă  sorbetul va avea ace de gheaţă poţi să-l răstorni într-un blender sau în robotul cu cuţit, şi să mai mixezi .



Până ce nu vei gusta nu vei şti ce miresme şi mistere te vor întâmpina pentru că, deşi ai amestecat foarte bine aceste fructe, le vei simţi gustul şi parfumul pe rând, parcă dorind să-ţi dăruiască fiecare în parte ofranda pădurii foşnitoare. Cât de delicat îţi mângâie nările, te plimbă duios pe cărări răcoroase de munte, ca apoi, într-un vârtej de titirez să te ducă într-o clipită în poieniţa aurită, iar gustul, ei bine gustul este desăvârşit, delicateţea zmeurei, dulci şi zemoase îmbrăţişează cu dragoste şi duioşie bobiţele jucăuşe de afin.  Bananele, cuminţi, stau într-un colţ fericite că, în zi de sărbătoare, afina jucăuşă şi zglobia şi ruşinoasa zmeură au făcut prietenie ca să-ţi aducă aminte de cărările răcoroase din pădure şi de zile plăcute de vacanţă.

11 comentarii:

  1. Arata delicios, cred ca n-a stat prea mult in farfurie, doar asa pentru poze! ;-)

    RăspundețiȘtergere
  2. Splendid arata si cred ca e ceva de vis frumos! Eu ador si zmeura si afinele sunt preferatele mele si profit la maxim ca se gasesc din plin...te pup Gratzi! Ruxy

    RăspundețiȘtergere
  3. Sa stii ca ai dreptate Cristina. Cum am terminat fotografiile cum am atentat la farfurie.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ruxi, este sezonul lor. Repede ca se duc..... Pup

    RăspundețiȘtergere
  5. Mandala,
    Esti invitata mea. Te astept.

    RăspundețiȘtergere
  6. Ce bine arata !Si eu fac tot mereu la blender banane cu zmeura, afine sau capsuni, dar nu m-am gandit sa bag si nuci macinate. In seara aceasta am facut penene verde cu banane, dar l-am baut din cani pentru ca a iesit cam moale, oricum a fost binevenit. Trebuie sa incerc si eu reteta de serbet. Cred ca ar merge si cateva frunze de menta. Pofta buna la toata lumea!

    RăspundețiȘtergere
  7. Este o idee minunata Dina cu menta. Este racoroasa si parfumata.

    RăspundețiȘtergere
  8. vai ce prezentare! mor de dragul ei!

    RăspundețiȘtergere
  9. Hei, salut si bine ne vedem Gaby_d.
    Mutumesc de apreciere. Te pup cu mare drag.

    RăspundețiȘtergere
  10. Bun ,
    deja papilele sunt in deriva !
    Apreciem f mult !

    RăspundețiȘtergere